Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DA O MÂNĂ DE AJUTOR

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 143 pentru DA O MÂNĂ DE AJUTOR.

George Coșbuc - Legenda rândunelei

... George Coşbuc - Legenda rândunelei Legenda rândunelei de George Coșbuc Din zori, de cum s-aprind, Tot cântă rândunica Sub streșini ciripind Era și fată mare Și mândră de-a cătare Și-apoi, pe lângă toate, Și fată de-mpărat. Ușor se duce nume De-un lucru bun în lume, Dar mai ușor de-un lucru Frumos cu-adevărat. Și-n toată lumea vestea I-a mers, cum merg de-acestea Când trec din gură-n gură Grăbit din sat în sat. roate șoimu-n zbor Și țipă rândunica Și n-află ajutor. Cum vin în șir cocorii, Venit-au pețitorii: Ieșea din casă unul, Iar celălalt intra. Și ea și-a plâns durerea: O, -mă cui ți-e vrerea, Măicuțo, dar străină Departe nu mă da! Și-n ciuda bietei fete, Ea, vitrega, o dete Străinilor de-acolo, Veniți de undeva. Cad fulgi pe câmpul gol Și plânge-o rândunică Pierdută dintr-un stol Pe-un larg adânc al mării Spre-adâncul larg al zării Se duc corăbii multe Cu fata de-mpărat. De-amar ea nu mai poate: Inelul scump și-l scoate, Din deget, și-l aruncă În marea ce-o

 

Dimitrie Bolintineanu - Cahul

... te-a vândut la turci. I-a lăsat să intre fără-mpotrivire Și ți-a scris că-i numai o prea mică-oștire, Când p-această țară se vărsau mereu. Ești trădat de moarte, o, stăpânul meu!" Astfel zice doamna. Lacrimi, dulci roșețe Înecau atuncea palidele-i fețe... Domnul către hatman caută mirat. Iar acest din urmă pare turburat, Tremură ... focul peste trădători. Între două focuri, cu-a lui călărime, Trădătorul hatman piere cu rușine. Cu virtute rară moldovenii mor! Turcii se-nspăimântă de nepăsul lor. Cu-ai lor cai s-aruncă repezi pe pătrate Ce ca stânci de piatră stau nestrămutate. Desperați descalic, se târăsc pe mâini, Mușcă de picioare pedeștrii români. De trei ori moldavii turcii îmbrânciră, Dar tătarii ageri ajutor sosiră. Cum spumoase valuri ce pe mări pornesc, Află vânt contrariu, stau, se zguduiesc, Apoi iar se-nturnă repezi, spumegate, Astfel se-nturnară cetele turbate ... s-a lumina gloriei moldave! Plângi, o, tristă țară, sufletele brave Ce-au picat în luptă pentru-al tău amor! Plângi cu plâns de moarte pe mormântul lor! Râul peste vale cură sângerat; Câmpul de

 

Ion Heliade Rădulescu - Ingratul

... ți-era-ascultarea și buna-cuviință, Limbi, stilul, istoria, materia nu vreai, Fugeai de legi, de drepturi și n-aveai trebuință, Ți-erau netrebnici toate, de toate te fereai. Făcuseși vro cinci rânduri de basne ticăloase, Și nu-ți găseai potrivnic la o himeră-fleac: Rea boală te-apucase, ce cade nu la oase, Ci-n minte se-ncuibează și nu mai are leac. Împovărat de grijă, de und' să-mi vie-n minte Că rău te apucase manie d-autor? O! rău se lingușește omuțul care minte! Puțin voi a cunoaște când fac un ajutor. Gândeam că e natura ce-n timpul său s-arată, Gândeam că e talentul ce-ncepe-a se ivi. P-oloaga-ți poezie ... zdreveni. Te scoli; dragostea-n mine creștea ca răutatea-ți Și punga-mi — dar ce pungă! că pungă nu aveam — Aluzie la semnele de nebunie ce de atunci da ingratul. Mâna-mi ți-era deschisă să-ntreme sănătatea-ți, S-acopăr goliciunea-ți, și datorii făceam. Am martori neguțtorii și trupu-ți de viperă, Ce simte și ea frigul, iar când

 

Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă

... ziulica și nopticica de mare, și din loc să se miște, ba. Pasămite tronul era gol, nu mai punea oamenii într­însul nimic, atât era de vechi și de odorogit. Bietul Neagoe văzu că începe a da îndărăt; lucrurile nu-i mai mergeau strună ca mai nainte; se luă de gânduri, fiindcă el se știa că muncește și mai și decât înainte, și de la o vreme încoa, două în tei nu putea lega. Se spetise bietul om muncind, și să salte și el ceva, te-ași! câtuși de cât! ferita sântul! Ba până într-atâta ajunsese, încât să-l împingă păcatele să se gândească ca să-și facă seama singur, vezi că dracul ... găsea el de lucru; la toți muncea și la toți sporea lucrul lui. Când însă muncea și pentru dânsul, munca nu-i da în spor. De venea apa mare, arăturile lui le îneca. Daca vrun prăpăd de la niscaiva lighioane, ori de la ciori cădea peste semănăturile megiașilor, ale lui era stinse cu desăvârșire; de bătea piatra holdele, apoi pe ale lui le amesteca cu pământul, de

 

Ion Heliade Rădulescu - Mihaida

... a luptat eroul cu brațul și cu mintea: Multe nevoi învinse, varii nemici d-afară Și mai fatali dinântru, și soartea ne-mpăcată Pare c-o abătuse din lupta prelungită, Parcă-și aflase omul s-o-nvețe să respecte O nație celebră. Întreagă România gemea de ani atâția Sub jugul sângeratic osmanului feroce. Fatală și rea cobe-ncepuse Demiluna A se nălța lucindă pe Dacia smerită. Și glasul mueginiu ... a sufletelor moarte, Și înnoiește omul spre cugetul cel mare, Însăși acea icoană lucea d-a sa splendoare Și reflecta lumina din candela de aur Ce-și înălța la ceruri o flacără-albăstruie Ce-o aprinsese prințul cu pietoasa-i mână. Eroul, după-o lungă, profundă cugetare, Își terminase ruga cea după miezul nopții Și-n jețul său purpuriu, cu fruntea p-a sa mână, În planuri ... fiii, Ș-averea, și viața... Le-a prețuit românul. Boierul e rea fiară! el numai se orbește Și toate și le vinde pe o speranță numai Când are înainte o umbră de domnie. Ci om e și boierul, și omul e amestec De

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... care pe câmpul de luptă și-a vărsat sângele pentru patrie, a lăsat copilei sale cel puțin dreptul ca în caz de nevoie să ceară ajutor. — O! draga mea fiică, dacă tu vei merge și vei începe astfel a vorbi cu dânsul, te vor da de spete afară, zise bătrâna clătinând din cap. Sofia s-a sculat de pe scaun roșindu-se și mai tare și ochii ei mari și frumoși scânteiau. — De spete afară? strigă ea... Apoi voi ieși ca să mă întorc iarăși și iarăși... — Liniștește-te, fiica mea, poate că așa nu se va ... ca pe niște viermișori. Mâine mă voi duce la megieșul nostru Kolosov care mi-a scris petiția și socot că el îmi va da un sfat bun. — Dar până când să mai dureze aceste sfaturi și alergări? Mamă, eu nu pot să te las să degeri de frig. Dar să lăsăm aceste; tu te culcă, iar eu mă duc să caut în ruina megieșă, poate că voi găsi vreun capăt de lemn tăciunit. — Dumnezeule! strigă bătrâna sărind de pe scaun, ce ți-a trecut prin minte? E o nebunie să te gândești numai la aceasta, dar încă s- ...

 

Urmuz - Pâlnia și Stamate

... i se păru, o clipită, că a pus mâna și pe cealaltă jumătate a „lucrului în sine", când fu distras de o voce femeiască, o voce de sirenă, ce mergea drept la inimă și se auzea în depărtare, pierzându-se ca un ecou. Alergând de urgență la tubul de comunicație, Stamate, spre marea lui înmărmurire, văzu cum, în aerul cald și îmbălsămat al serii, o sirenă cu gesturi și voce seducătoare își întindea corpul lasciv pe nisipul fierbinte al mării... în luptă puternică cu sine, pentru a putea ... se simți cu totul renăscut. Niciodată nu cunoscuse el până atunci divinii fiori ai dragostei. Se simțea acum mai bun, mai îngăduitor, și turburarea ce o încerca la vederea acestei pâlnii îl făcea să se bucure și totodată să sufere și să plângă ca un copil... O scutură cu un otrep și, după ce îi unse găurile mai principale cu tinctură de iod, o luă cu sine și, cu legături de flori și dantele, o fixă alături și paralel cu tubul de comunicație, și, tot atunci, pentru prima oară, istovit de emoție, trecu printr-însa, ca fulgerul, și îi fură o sărutare. Pentru Stamate, pâlnia deveni ...

 

George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise

... pustiile ape Fără să știu încotro, nici până când rătăci-voi? Valul ușor clipotind îmi aduce zadarnic aminte Sunetul glasului tău, blondă și dulce Calipso! O, ce neghiob am putut într-o clipă să fiu de-a lăsare, După himere-alergând, nimfa cea grasă din mână! Geaba umblat-am atâtea pământuri și mări depărtate, Asta să-mi fie de ... a scăpa de ispită. Nobilu-i trup se zbătea, legănat de mișcările navei, Pradă destinului orb și nemiloasei Ananghi... * Dar din lăcașu-i divin de pe vârful Olimpului falnic, Fiica mărețului Zeus, Pallas-Atena-nțeleaptă, Cea care-i poartă de grijă la orice nevoie, îl vede Cum rătăcește pe mări, singur — cu mâna pe cârmă... Iată-așadar că din valul adânc răsărind fără veste, Ca un agil cufundar, fiica lui Cadmus cea mică, Ino, cu trupul gingaș s ... să-ți aduc așadar un colac de salvare, Numai atâta mă-ntreb — dacă ți-a fi pe măsură... Zise și-n chip de pretext îi aruncă o mică eșarfă. Iar încercatul erou, făr-a-i întoarce cuvântul, Grabnic s-apleacă spre nimfă și cât ai clipi o ...

 

Grigore Alexandrescu - Meditație (Alexandrescu)

... când sângele îngheață, Toată durerea le-este că nu și-au răzbunat! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Puțin mai înainte un monument s-arată; Să-l privim... Dar ce semne de cinste pe el sânt? Negreșit cei dintr-însul slăviți au fost odată: Azi slava stă deasupra, și omul în pământ! Iată, fără-ndoială, o mare mângâiere, O, voi, care un titlu ș-un nume pizmuiți! Când tot ce e-nalt și când mărirea piere, Mărirea, înălțarea, la ce le mai doriți? Din ... nu-ți e de-ajutor, Să vezi dacă pe unde se ține, se clătește, Și dac-ai fost odată în barcă sau vapor? Viața e o luptă, o dramă variată Și actu-i cel din urmă în veci e sângerat: Moarte-l încoronează, moartea neîmpăcată, Care în a sa cale pe ... n-a uitat. A, întorcând privirea spre veacurile trecute, Și nencetat pământul văzându-l pustiit, Văzând tot aste rele, tot zile neplăcute,== De soarta omenirii din suflet m-am mâhnit! Câte feluri de chinuri asupra-i se adună! Însă vezi cum nădejdea o-nșeală nencetat? Cu o dulce zâmbire vine, ținând de ...

 

Vasile Alecsandri - Inelul și năframa

... a apucat. Mers-a el pân' la un loc Ș-a aprins un mare foc În mijlocul codrului, La fântâna corbului. Mâna-n sân el și-o băga, La năframă se uita... Inima-i se despica! ,,Dragii mei, ostașii mei, Puișori viteji de zmei! Stați pe loc de ospătați Și la umbră vă culcați. Eu sunt gata de plecat, Acasă că mi-am uitat Paloșul cel rotilat Pe-o masă verde-aruncat". Îndărăt el a pornit, C-un voinic s-a întâlnit, C-un voinic cu calul mic: ,,Noroc bun ... purtând în vârfullor cuib de zână, herghelii de cai sălbatici ce ies noaptea din sânul mărilor ca săpască poienele codrilor, păsări măiestre ce aduc vești de pe ceea lume, pajuriuriașe ale căror cuiburi sunt în fundul pământului, zmei ce răpesc fetele deîmpărați, șerpi mari ce stau culcați pe paturi de pietre scumpe, iarba-fieruluicare deschide zăvoarele cetăților, iarba-șarpelui ce învie morții vindecându-lerănile, poduri de argint, cu copaci de aur în care cresc mere de rubin și cântăpăsări de briliant etc., etc. găsim mere de aur care, aruncate jos, se prefac înpalate împărătești, furci ...

 

Vasile Alecsandri - Vulcan

... turcii purcedeau, La Galați ei se duceau, Lăsând îndărătul lor Pe luciul apelor Vălurele ușurele Și vârteje-n cercurele. Iar Vulcan se cufunda Până ce de fund el da. Când în fund el ce făcea? Brâul cu dinții-l rodea. Mână dreaptă-și desfăcea, Din picioare s-opintea La lumină de ieșea. Apoi greu el înota Și din gură cuvânta: ,,Sărăcuț, amar de mine! Căci un ajutor nu-mi vine Să mă scoată de la greu, Să-mi lungească veacul meu!" Iată, mări, că deodată, Îi răspunde-un glas de fată: ,,Voinicele, ține bine, Că eu vin, alerg la tine." Copilița sprintenică Sărea într-o luntricică Și cu mâinile vâslea, Pe Vulcan de mi-l scăpa, Iar Vulcan o săruta Și cu drag îi cuvânta: ,,Fire-ai, dragă, fericită! Că tu ești a mea ursită, [8] Ca lumina de iubită. Mergi acum la tine-acasă Și-ți ia haine de mireasă Și m-așteaptă bucuroasă. Că eu dacă-oi izbândi Cu tine m-oi logodi, Ș-om face casa-mpreună, Să trăim viată bună." III ... din turci el căsăpea Câți pe mână-i încăpea. Apoi iute alerga Și voios se cununa Cu cea fată moldoveancă, Floricică dunăreancă, Care-n haine de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>